Valentin Marinescu.

Experiență profesională anterioară Best Procurement

  • În present este membru al Baroului București, specializat în infrastructura feroviară, pe dreptul societăților comerciale, dreptul administrativ și fiscal, dreptul afacerilor.
  • Peste 17 ani de experiență juridică în domenii precum:
  1. Consultanță în domenii precum administrarea, privatizarea, post privatizarea societăților de stat (MEC – OPSPI și AVAS), și avocat litigant în instanță și la curtea de arbitraj;
  2. Membru al comitetelor de negociere și privatizare, incluzând pe piața de capital.

 

Peste 7 ani de experiență profesională în infrastructura feroviară:

  1. În CNADNR –agenția ISPA (Unitatea de implementare a fondurilor europene), în perioada 2008-2009, coordonând departamentul de revendicări, dispute, arbitraj și supervizare juridică a agenției ISPA.
  2. Consultant legal pentru diferite societăți de construcții, privind atât activitățile de achiziții cât și managementul contractelor, însă mai ales activitățile de analiza riscului contractual, introducerea și motivarea revendicărilor, susținerea mecanismelor din cadrul contractelor (majoritatea acestora desfășurate conform regulilor FIDIC 1999), Comitetul de Soluționare a Disputelor (Dispute Adjudication Board) și Instanțele judecătorești și de arbitraj.

 

Specializări

  1. Doctorat în Drept/Drept Comercial – Piața de Capital (2007 – 2012) – Academia de Studii Economice (ASE), București
  2. Master în Drept Internațional (2001 – 2002) – Universitatea București, Facultatea de Drept
  3. Specializare în Condițiile Contractelor FIDIC 1999 (Carta Roșie și Carta Galbenă) –Asociația Română a Inginerilor ARIC
  4. A participat, în anii recenți, la diferite conferințe naționale și internaționale, a ținut un număr de cinci prelegeri și a publicat un număr de cinci articole pe dreptul afacerilor.